Actualitate
Au găsit soluția pentru a finaliza hidrocentralele de pe Jiu
Autorităţile române pot desemna alte situri Natura 2000, dacă pe locul celor deja notificate la Comisia Europeană se află în dezvoltare proiecte mari de infrastructură energetică, precum unele hidrocentrale, a afirmat, joi, Adi Croitoru, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.
Ea a fost prezentă la audierile Comisiei de anchetă din Parlament cu privire la cauza creşterii preţurilor mari la energie, unde a fost întrebată cum pot fi deblocate unele proiecte de hidrocentrale care nu mai pot avansa întrucât se află pe situri Natura 2000.
"Atunci când am aderat la UE şi am desemnat reţeaua Natura 2000, am făcut greşeli. Pentru că, la vremea respectivă, având obiective importante, precum hidrocentralele, care erau 80-90% terminate, infrastructură mare, pe care ştiam că noi ca stat urmează să le construim - subliniez că nu Comisia Europeană ne-a impus cum şi unde să desemnăm arii protejate, eu ştiu foarte bine că în urma seminariilor biogeografice noi ca stat am transmis către Comisia Europeană reţeaua Natura 2000. Studiile nici eu, când am venit la minister, nu le-am văzut. Studiile nu s-au transmis la Comisia Europeană. Desemnarea s-a făcut prin ordin de ministru sau Hotărâre de Guvern în baza unor studii, cu avizul Academiei, asta a fost tot. Iar eu spun în continuare că, atunci când noi nu am scos obiectivele pe care urmează să le construim de o parte şi să desemnăm aceeaşi proporţie unde cu siguranţă găseam aceleaşi tipuri de specii şi habitate prioritare, am greşit", a spus Croitoru.
Şeful ANANP a precizat că instituţia pe care o reprezintă a analizat, împreună cu Hidroelectrica, 10 proiecte de hidrocentrale blocate în diverse tipuri de documentaţii.
"Noi am găsit soluţii pentru aceste proiecte, în sensul că le-am identificat unde sunt blocate şi am identificat ce să facem. Noi ca instituţie dorim să realizăm şi să transmitem către ministerele de resort, al Energiei şi al Mediului, cu asumări foarte clare, pe fiecare instituţie responsabilă cu deblocarea proiectului, un grafic lunar de raportări către premier, astfel încât fiecare să răspundă", a arătat reprezentanta Agenţiei pentru Arii Protejate.
Potrivit acesteia, România ar trebui să îşi asume în faţa Comisiei Europene că a greşit când a desemnat siturile Natura 2000 fără a ţine cont de investiţiile care se derulează acolo.
"Haideţi să nu mai spunem că nu se poate! Haideţi să găsim reper către Comisie, să găsim deschiderea cum să se poată (...). Putem veni cinstit şi putem justifica de ce vrem să modificăm situl Natura 2000 ca suprafaţă, în sensul că menţinem suprafaţa pe care ne-am asumat-o şi venim complementar. Cu alte cuvinte, venim şi facem o altă desemnare de studiu, cu avizul Academiei şi cu notificarea Comisiei Europene, spunând cinstit că am greşit în momentul în care am desemnat aşa şi că am găsit soluţii de desemnare a unui alt sit", a precizat Croitoru.
Peste 150 de milioane de euro au fost investite în sistemul hidroenergetic de pe Jiu, iar acesta nu poate fi terminat pentru că lucrările sunt blocate de instanță, fiind în spațiu protejat.