Eveniment
Au furat un cazan de țuică și au ajuns în arest
Doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat un cazan, doua drujbe, un polizor și o bicicletă de la un bătrân din Bălești. Polițiștii i-au prins în cinci ore de la sesizare.
"Ieri, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu și Postului de Poliție Bălești au identificat trei tineri, de 16, 21 și 29 de ani, primul din comuna Bălești și ceilalți doi din Lelești și au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj pe cei doi majori, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cel de-al treilea va fi cercetat în stare de libertate.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 25 spre 26 septembrie a.c., cei trei ar fi sustras de la imobilul ce aparține unui bărbat de 72 de ani, de pe raza comunei Bălești, sat Stolojani, un cazan de țuică, două drujbe, un polizor și o bicicletă, fiindu-i creat un prejudiciu în valoare de 12.500 lei.
În mai puțin de 5 ore de la sesizare, polițiștii au reușit să identifice persoanele bănuite și să recupereze toate bunurile, care au fost restituite persoanei vătămate.
Cei doi reținuți vor fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale", anunță IPJ Gorj.