Ultima oră

Au furat șase capre și trei oi

Doi tineri din judeţul Dolj, de 24 ş 28 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au furat din gospodăria unui bărbat 6 capre şi 3 oi. Ei au urcat animalele într-o maşină, apoi le-au abandonat cu tot cu autoturism în judeţul Mehedinţi, pe un teren agricol. Poliţiştii au făcut şi mai multe precheziţii.

”Polițiști din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Plenița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, 4 dintre acestea fiind pe raza comunei Moțăței și una pe raza comunei Dîrvari, județul Mehedinți. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a transmis, sâmbătă, IPJ Dolj.

 
În urma perchezițiilor, politiștii au identificat doi tineri, de 24 și 28 de ani, ambii din comuna Moțăței, bănuiți că, în seara zilei de 17 februarie, ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unui bărbat de unde ar fi furat 6 capre și 3 oi, pe care le-ar fi transportat cu un autoturism condus de tânărul de 28 de ani.

Poliţia anunţă că autoturismul a fost abandonat de cei doi tineri pe un teren agricol de pe raza județului Mehedinți. Maşina a fost găsită de polițiști, iar în interiorul acestuia se aflau animalele furate.

”Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul de 28 de ani nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate fiind atribuite unui alt autoturism”, a precizat IPJ Dolj.

 
În cursul zilei de 20 februarie, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 24 de ani, pentru furt calificat, acesta fiind dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

”Întrucât se sustrăgea cercetărilor, tânărul de 28 de ani a fost reținut de polițiști ieri, 21 februarie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a mai precizat IPJ Dolj.

În cazul tânărului de 24 de ani, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, tânărul de 28 de ani urmând a fi prezentat în cursul acestei zile cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 257

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: