Actualitate
Au făcut grup de lucru pentru CE Oltenia
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță “constituirea unui grup de lucru pentru CE Oltenia, în scopul identificării soluțiilor și colectării datelor cu ajutorul cărora va fi conceput planul de restructurare și calendarul de implementare a măsurilor necesare pentru modernizarea companiei”.
Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a ministerului, dar nu este clar cum adică să conceapă planul de restructurare, câtă vreme acesta este în vigoare de doi ani.
În anunț nu se face referire la ceea ce ministrul a promis la Târgu Jiu și anume crearea unui grup de lucru care să vină cu argumente pentru renegocierea termenelor de închidere a capacităților pe cărbune, așa cum sunt ele prevăzute în planul de restructurare.
Prima ședință de lucru a grupului este programată săptămâna viitoare.
“Nu e nevoie doar de un pansament, e nevoie de reinventarea acestei companii de tradiție. Am văzut la fața locului condițiile de lucru, dar și potențialul CEO: profesioniști adevărați, oameni muncitori, cu dragoste de România. Politica nu are ce căuta în acest proiect. E nevoie de toată lumea pentru a reuși împreună”, a precizat ministrul Energiei.
Adică bla, bla, semn că ministrul s-a interesat și partea cu renegocierea e blocată. Minerii au spus de o mie de ori că nu de aprecieri au nevoie, ci de soluții concrete pentru problemele cu care se confruntă.
Până una - alta, ministrul le transmite că “Toate ideile care pot ajuta acest proiect pot fi trimise la:
Așa că, dacă vreți să îi scrieți, o puteți face.