Social
Au donat alimente și haine pentru zeci de familii din Gorj
Fundația „Raza Aurie”, reprezentată de familia Ilie și Monica Ilinca, a oferit o sponsorizare consistentă Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.
„În prag de sărbători, Fundația „Raza Aurie”, un sponsor cu tradiție al DGASPC Gorj, și-a îndreptat din nou atenția asupra cazurilor sociale din județ, oferind o sponsorizare care se ridică la aproximativ 45.000 lei, constând în: produse alimentare de bază și tradiționale, dulciuri, produse de menaj, precum și articole vestimentare pentru copii și părinții lor. De asemenea, s-au oferit și diverse electrocasnice, de care aveau mare nevoie zecile de familii aflate în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj”, a precizat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
Numai în acest an, cu ocazia sărbătorilor pascale și sărbătorilor de iarnă, valoarea sponsorizărilor oferite de către Fundația „Raza Aurie” se ridică la aproximativ 130.000 de lei.
Fundația familiei Ilinca a susținut diverse cauze sociale, însă de fiecare dată au preferat să facă binele în liniște, păstrand tăcerea în ceea ce privește ajutorul și acțiunile lor.