Social
Așteaptă un stadion plin la FCU Craiova – FCSB!
Cel mai interesant meci al primei etape a Ligii 1 din noul sezon se va juca pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, partida dintre FCU Craiova și FCSB fiind cap de afiș al etapei.
Pentru că FCU Craiova nu poate evolua acasă, pe arena din Craiova, din cauza festivalului IntenCity, oltenii au apelat la a doua lor casă, Târgu Jiul, unde mereu au avut porțile stadionului deschise, mai ales că aici au jucat și promovarea în Liga 1.
Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, a găsit o rezolvare pentru această problemă și a ajuns la o înțelegere cu Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu pentru a juca din nou la Târgu Jiu, acolo unde FCU Craiova a mai evoluat și sezonul trecut.
”Am discutat cu domnul Adrian atât marți cât și miercuri și ne-am înțeles. Urmează ca dânsul să ne trimită și solicitarea scrisă pentru ca totul să fie bătut în cuie. Târgu Jiu este la orice oră a doua casă a celor de la FC Universitatea, iar suporterii craioveni sunt primiți cu brațele deschise la noi pe stadion. Sunt convins că arena noastră o să fie plină ochi, iar dacă aveam un stadion de 60.000 de locuri sunt convins că și acesta ar fi fost neîncăpător. Cetățenii de la noi din oraș abia așteaptă ca FC Universitatea să revină la Târgu Jiu. Să știți că această echipă are foarte mulți suporteri și la noi în oraș. Abia așteptăm ca meciul cu FCSB să se dispute la noi pe stadion. Avem o relație foarte bună cu domnul Adrian Mititelu și ne bucurăm că vrea să revină cu FC Universitatea la noi pe arenă”, a spus primarul Marcel Romanescu.
FCU Craiova a fost până acum echipa care a adus cei mai mulți suporteri la meciurile disputate pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu.
Programul primei etape din Liga 1 (14-17 iulie)
FCU Craiova - FCSB
CFR Cluj - Poli Iași
Petrolul - Universitatea Cluj
Rapid - Sepsi Sfântu Gheorghe
Oțelul - UTA
Hermansntadt - Farul Constanța
Dinamo - CS Universitatea Craiova
FC Voluntari - FC Botoșani