Anchetă
Asistentă medicală din Gorj, în arest pentru luare de mită
O femeie din Gorj, asistent medical, s-a ales cu dosar penal pentru luare de mită, fals informatic și fals intelectual în formă continuată.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, femeia lucrează ca asistent medical la un medic de familie și a falsificat adeverințe de vaccinare pentru sume cuprinse între 500 şi 1500 de lei de persoană.
“În data de 20.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şapte persoane şi a emis în fals şapte adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv. În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită de la două persoane, în incinta cabinetului medical, sume de bani, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fară a administra dozele de vaccin anti COVID 19”, a comunicat Parchetul.
În data de 21.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru două persoane şi a emis în fals două adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fíe realizată efectiv.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, în incinta cabinetului medical, sumele de câte 1000 lei, de la două persoane, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fară a administra dozele de vaccin anti COVID 19.
În data de 30.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru o persoană şi a emis în fals o adeverinţă de vaccinare, fară ca persoana respectivă să fíe prezentă în incinta cabinetului medical, fiind prezentată doar o copie aactului de identitate aparţinând acesteia.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 1500 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus.
În data de 12.10.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şase persoane şi a emis în fals şase adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19, simulând administrarea acestora, prin eliminarea serului în vată.
În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 2000 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus.
În cursul zilei de 10.11.2021 s-au desfăşurat percheziţii la domiciliul suspectei şi la cabinetul medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.
Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate în cauză de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Bucureşti, Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Gorj, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Poliţiei Oraşului Turceni şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale - Serviciul Operaţiuni Speciale Gorj.
Totodată, procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore, începând cu data de 11.11.2021, orele 00:30.