Actualitate
Artego și-a redus numărul de angajați
Producătorul de benzi de cauciuc Artego Târgu Jiu, care cu ani în urmă avea peste o mie de angajați, mai are acum în jur de 570.
Iar numărul scade de la o lună la alta, în general prin pensionări și prin plecări voluntare.
Carierele miniere sunt în curs de închidere și Complexul Energetic Oltenia preferă să repare benzile de cauciuc, în loc să cumpere altele.
În ceea ce privește închiderea carierelor miniere, planul CE Oltenia este următorul: la finalul acestui an vor fi închise perimetrele Gârla - Rovinari, Lupoaia, Peșteana și Husnicioara, iar la finalul anului viitor Cariera Jilț Sud.
Practic, în 2024 activitatea va fi concentrată în cinci perimetre miniere: Jilț Nord, Pinoasa, Tismana, Roșia și Roșiuța. În 2025 rămân doar patru cariere, în timp ce Tismana va intra pe procesul de închidere.
În 2026 intră în închidere și Cariera Jilț Nord, iar carierele Pinoasa, Roșiuța și Roșia intră în rezervă de capacitate.