Eveniment

Arestat după ce a obligat o tânără să se prostitueze

Un bărbat din judeţul Dolj se află în arestat preventiv după ce a obligat o tânără să se prostitueze.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Craiova au efectuat luni trei percheziţii la două în Craiova şi una în Filiaşi, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi violenţă în familie.

“În fapt, un bărbat, din oraşul Filiaşi, este bănuit că, în perioada octombrie 2021 – decembrie 2022, ar fi racolat în scopul exploatării sexuale o tânără aflată în stare de vulnerabilitate, provenind dintr-o familie dezorganizată. Prin acţiuni specifice metodei loverboy, bărbatul ar fi convins-o pe tânără să se mute la locuinţa sa, din oraşul Filiaşi, iar, după aproximativ cinci luni, ar fi transportat-o în Italia, unde, prin inducere în eroare şi constrângere (exercitarea de acte de violenţă extremă), ar fi exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei, sumele de bani astfel obţinute, între 40-350 de euro/zi, fiind însuşite de bărbat. Ulterior, activitatea de exploatare a tinerei a continuat şi în Germania”, se arată în comunicat.

În luna decembrie 2022 cei doi au revenit în ţară iar bărbatul a continuat să exercite presiuni psihice şi fizice asupra femeii, provocându-i acesteia plăgi cu un cuţit. “De asemenea, bărbatul ar fi ameninţat-o că îi va aplica noi lovituri cu obiectul înţepător, obligând-o în această modalitate să înghită 20 de comprimate de paracetamol. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost identificate şi ridicate paşaportul şi certificatul de naştere al femeii”, a mai precizat IPJ Dolj.

Victima a fost internată în spitalul din Filiaşi în luna ianuarie şi a avut nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Tribunalului Dolj care a decis arestarea sa preventivă.

Vizualizări: 1,435

Alte articole din Eveniment:

Citește și: