Ultima oră

Aprilie, luna extremelor

Aprilie este o lună a extremelor. Au fost fenomene severe de iarnă, am trecut de la ger la ninsori și viscol, iar acum se anunță temperaturi de vară. Vor fi 28 de grade la umbră, spun meteorologii. Nu vor lipsi nici perioadele cu praf saharian și vânt puternic. Sunt alerte meteo până vineri.

 

„Cel puțin până la finalul lunii, așa cum arată informațiile la acest moment, ne așteptăm ca valorile de temperaturi să caracterizeze o vreme normală din punct de vedere termic, specifică perioadei din calendar, iar de la mijlocul acestei săptămâni chiar mai caldă decât în mod obișnuit, începând de miercuri, când ne așteptăm ca temperaturile în partea de vest a țării să atingă și să depășească ușor pragul unei zile de vară - 25, chiar 26 de grade, pentru ca ziua de joi să aducă chiar valori mai ridicate - 27, posibil 28 de grade, tot în partea de vest a țării”, a spus la Digi24 Elena Mateescu, director ANM. 

 

„Pentru perioada 14-18 aprilie, având în vedere circulația predominant sud-vestică, care să favorizeze avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și implicit și în zona țării noastre, vom observa depuneri de praf, în special în intervalele în care va ploua”, a adăugat șefa ANM.

Vizualizări: 79

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: