Politică

Anunță că se întoarce la PSD

Primarul comunei gorjene Drăgotești, Vili Pasăre, anunță că se va întoarce în PSD, după o pauză de un mandat, petrecut la PNL.

Primarul din Dragotești și-a explicat decizia. ”Sunt un politician cu principii de dreapta, dar am toate motivele să revin în Partidul Social-Democrat. Am fost în PSD și revin datorită actualei echipe. Nu aș fi făcut niciodată acest pas dacă m-ar fi condiționat în vreun fel cineva. Sunt un om de caracter, care apreciază corectitudinea și respectul, iar atunci când am avut nevoie de sprijin, nu am fost întrebat de nimeni din ce partid vin. Asta a cântărit greu atunci când am luat o decizie. Fac ceea ce consider că este firesc să se întâmple și am în spate susținerea oamenilor din Drăgotești”, a declarat Vili Pasăre, primarul localității Dragotești.

Decizia a fost salutată de președintele PSD Gorj, Mihai Weber. ”Pentru PSD, în primul rând, oamenii sunt importanți. Asta au înțeles gorjenii, iar domnii primari care se alătură echipei noastre știu că interesele cetățenilor pe care îi reprezintă sunt și obiectivele noastre. Relația de colaborare pe care am avut-o cu domnul primar Vili Pasăre nu a depins niciodată de partidul din care acesta a făcut parte. Îi asigur pe gorjeni că nu este ultimul primar de la alt partid care ni se alătură în perioada următoare, oameni care vor să construiască alături de noi”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

La rândul lui, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a spus că ”Vili Pasăre este unul dintre acei primari pentru care comunitatea este pe primul loc, iar în PSD a avut întotdeauna sprijin pentru a-și atinge obiectivele. Împreună am reușit să atragem investiții pentru cetățenii din Drăgotești și vom continua în același ritm. Mă bucur că a luat decizia de a reveni în echipa PSD, așa cum au făcut și alți colegi primari de la alte partide, fiind convinși că împreună vom realiza ceea ce le-am promis gorjenilor”.

 
 

Vizualizări: 3,809

Alte articole din Politică:

Citește și: