Actualitate

Angajați Minprest, trimiși la cursuri. Ce meserie învață!

Numeroși salariați ai Minprest Serv SA, prestator de servicii pentru CE Oltenia, au fost trimiși la cursuri de formare profesională. Numai în primul semestru al anului, peste 100 de salariați au urmat cursuri de montator subansamble. 

Conform administratorilor societății, societatea a cheltuit pentru cursurile de formare profesională la care au participat salariații Minprest, în primele șase luni ale anului, suma de circa 6700 lei. Opt persoane au participat la acestea. 

Însă, cei mai mulți salariați care beneficiază de formare profesională au fost integrați într-un program finanțat din fonduri europene. ”De asemenea, în parteneriat cu o societate specializată în acest sens, Minprest Serv S.A. a inițiat participarea altor salariați la cursuri de formare profesională (prin intermediul fondurilor europene), acestea urmând a se finaliza în cursul anului 2022, după cum urmează: - montator subansamble: 114 salariați pentru semestrul I al anului 2022”, se arată în raportul privind activitatea administratorilor Minprest Serv SA pentru semestrul I al anului. 

Vizualizări: 1,073

Alte articole din Actualitate:

Citește și: