Ultima oră
Angajări la Protecția Copilului Gorj
Direcția pentru Protecția Copilului Gorj face trei angajări. Caută două infirmiere și un educator principal.
Educatorul are nevoie de studii medii și va fi angajat pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă și durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Novaci – Casa de tip familial destinată protecţiei rezidenţiale a copiilor „Novaci”.
De asemenea, de două infiermiere este nevoie la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg. Cărbuneşti și la Casa de tip familial pentru copilul separat temporar sau definitiv de părinții săi „Petrești”.
Până la jumătatea lunii ianuarie, pot fi depuse dosarele de candidatură de către cei care își doresc unul dintre posturile scoase la concurs.