Eveniment
Ample percheziții la Crasna. Șefii obștii, acuzați de delapidare!
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, miercuri dimineață, 17 perchezitii pentru documentarea activității infracționale privind o faptă de delapidare.
Perchezițiile au loc la șefii Asociației Obștea Aninișeni Radoșeni Cărpinișeni.
“Sunt 16 mașini de poliție, câte una la casa fiecărui consilier de la obște. Au făcut contracte păguboase, au ras pădurile din zonă. Nu au făcut licitații, nimic, a fost jaf la drumul mare”, susțin surse locale.
Președintele acestei obști este Parjol Dumitru (Dorel). “Acest Parjol Dumitru (Dorel) vinde munţi întregi de pӑduri de cinci ani lӑsând cele trei sate în sӑrӑcie şi fӑrӑ viitor. La Crasna (Gorj) au tӑiat numai fag, cel mai drept şi cel mai gros, pӑduri seculare. Au tӑiat vreo o sutӑ de mii de metri cubi numai de la obstea ARC (Aninișeni-Radoșeni-Carpinișeni) plus multe altele”, se arată pe pagina de facebook Stop Defrișărilor.
Potrivit unor surse locale, șefii obștii au făcut o firmă căpușă prin intermediul căreia vindeau lemnul, prejudiind astfel membrii în folosul câtorva persoane.
foto arhiva