Eveniment
Amenzi mai mari pentru șoferii care circulă fără rovinietă
Legea care prevede majorarea amenzilor pentru șoferii prinși că circulă fără rovinietă pe drumurile publice a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Vechile amenzi erau cuprinse între 250 și 500 de lei, dar noile amenzi încep de la 275 de lei și cresc în funcție de categoria autoturismului.
Cea mai mare amendă se înregistrează, aşa cum era şi normal, la categoria TIR, cota minimă fiind de 5.950 de lei, iar cea maximă atingând 11.900 de lei.
Rovinieta este obligatorie pentru circulația pe drumurile publice din țară a tuturor autoturismelor și autovehiculelor.