Actualitate

Amenzi de 100.000 lei pentru doi angajatori din Gorj

Un angajator cu sediul social în comuna Plopșoru, având domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a fost sancționat cu suma de 80.000 lei, pentru folosirea în activitate a patru persoane fără încheierea în prealabil a unui contract individual de muncă. Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza Municipiului Târgu Jiu.

Un alt angajator, cu sediul în comuna Scoarța, având domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a fost sancționat cu suma de 20.000 lei, pentru primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza Municipiului Târgu Jiu.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat, în perioada 13-17 mai, un număr de 74 de controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale în valoare de 242.500 lei. 

Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 93 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că, potrivit prevederilor Legii numărul 53/2003, Codul Muncii, primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată. Vom face în continuare toate demersurile necesare pentru aplicarea unitară de către angajatori a prevederilor legale în domeniile de competență”, a precizat George Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Vizualizări: 1,432

Alte articole din Actualitate:

Citește și: