Eveniment

Amenințat cu toporul

O femeie din Turburea a sunat la 112 după ce fiul ei s-a îmbătat și a făcut scandal. Bărbatul și-a bătut mama, și-a amenintata tatăl cu moartea, iar pe fratele său l-a alergat cu un topor. 

 

"Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, un bărbat, de 43 de ani, din comuna Turburea, ar fi lovit-o cu palma, în zona capului, pe mama sa, iar pe tatăl său, de 68 de ani, l-ar fi amenințat cu moartea. 

 

În conflict a intervenit, pentru aplanare, fratele bărbatului de 43 de ani, din aceeași localitate, ocazie cu care ar fi fost alergat de acesta și amenințat cu moartea, cu un topor. 

 

Femeia nu prezenta leziuni vizibile și nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.  

 

Polițiștii au întocmit formularele de evaluare a riscului, în raport cu cele trei victime, ocazie cu care a rezultat un risc iminent, în toate cazurile, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare", a transmis IPJ Gorj. 

 

Vizualizări: 547

Alte articole din Eveniment:

Citește și: