Anchetă

Amenințări înregistrate: ”Vă tai gâtul, vă omor, vă dau foc la baracă, vă fărâm capul”

Scandal între doi vecini din comuna gorjeană Berlești. Ca să scape de amenințări, unul dintre ei și-a înregistrat vecinul și a făcut plângere. Agresorul a scăpat doar cu amendă penală, potrivit sentinței Judecătoriei Târgu Cărbunești. Asta deși a fost înregistrat în patru seri diferite, iar uneori amenințările se întindeau pe câteva ore.

Bărbatul amenințat a făcut patru înregistrări în perioada iunie - septembrie 2019. 

Bărbatul din Berlești a arătat că i s-au aruncat pietre în curte, că a fost amenințat cu drujba, cu coasa, a fost amenințat că i se dă foc la casă.

“În ceea ce privește fapta din 06.06.2019, instanța reține că, în jurul orelor 18:00-19:00, inculpatul (...) s-a deplasat din curtea proprie către poarta locuinței persoanei vătămate (...), ținând într-o mână o coasă, iar în cealaltă mână un băț din lemn, loc de unde a început să adreseze amenințări la adresa persoanei vătămate și a membrilor familiei acestuia, afirmând că le va tăia gâtul și le va incendia locuința”, se arată în documentul de la instanță. 

Pe una din înregistrările video se aude următoarea amenințare: ”vă tai gâtul, vă omor, vă dau foc la baracă, vă fărâm capul”. “Totodată, se poate identifica un sunet specific de impact al unui obiect aruncat care se lovește de un corp dur, inculpatul aruncând cu pietre în curtea locuinței persoanei vătămate conform celor relatate de către persoana vătămată și soția acestuia”, mai arată sursa citată.

Drept este că înregistrarea, fiind făcută noaptea, nu a putut duce la identificarea certă a agresorului, dar acesta nu a spus că nu ar fi el.

Sunt pagini întregi de relatări de acest fel, iar judecătorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică au fost în sensul că agresorul are discernământ. Totodată, s-a reținut că acesta are un ”retard mental ușor cu tulburări de comportament și cu interferențe etilice”.

Cel agresat a cerut 30.000 daune morale și 10.000 daune materiale.

Acuzatul le-a spus judecătorilor că nu recunoaște faptele și că nu este de acord cu prestare de muncă neremunerată în folosul comunității, în eventualitatea în care va fi găsit vinovat. 

Pedeapsa pronunțată de instanță a fost mai degrabă blândă, fiind vorba de patru amenzi penale care cumulează 5.700 de lei. Cel amenințat o să primească și 6.000 de lei daune morale. Cel mai important câștig este acela că vecinul agresiv nu mai are voie să îi vorbească timp de trei ani, dacă nu vrea să ajungă la închisoare. 

Sentința Judecătoriei Târgu Cărbunești din 9 noiembrie nu este definitivă.

Vizualizări: 3,168

Alte articole din Anchetă:

Citește și: