Actualitate

Amendată cu zeci de milioane de euro pentru că nu a luat certificatele de carbon

Administraţia Fondului pentru Mediu a amendat compania de termoficare din Timişoara, Colterm, cu suma de aproximativ 21 de milioane de euro pentru că nu a achiziţionat certificate de CO2. 

”Amenda primită de Colterm este sancţiunea pentru 20 de ani de iresponsabilitate, incompetenţă şi clientelism politic. Nu Primăria a fost amendată, ci Colterm, dar amenda priveşte şi modul în care Primăria a gestionat, în ultimii ani, situaţia”, a spus primarul din Timișoara, Dominic Fritz. 

Amenda este însă pentru certificatele care nu au fost cumpărate acum, pe mandatul lui, termenul limită fiind 30 aprilie pentru poluarea produsă anul trecut.

Și în Gorj este o companie care riscă o amendă de milioane de euro. UATAA Motru a rămas cu 44.000 de certificate neachiziționate și va primi 100 de euro amendă pentru fiecare dintre ele, ceea ce înseamnă un total de 4,4 milioane de euro.

Complexul Energetic Oltenia a reușit să achite în termen certificate de carbon de 315 milioane de euro, având însă un sprijin de 241 de milioane de euro de la guvern. Sprijin au cerut și Colterm și UATAA Motru, dar nu au primit.

Vizualizări: 4,933

Alte articole din Actualitate:

Citește și: