Social
Amendat pentru vinul din pivniță
Un bărbat din județul Alba a fost amendat cu 5.000 de lei, după ce a fost depistat cu 200 de litri de vin în pivniță.
Polițiștii au precizat că bărbatul nu ar fi fost înregistrat ca mic producător de vin.
Băutura a fost descoperită cu ocazia derulării unor percheziții în anul 2020, iar amenda a fost aplicată după doi ani de la identificarea cantității de vin. Omul a spus la momentul respectiv că vinul era pentru nunta fiului său.
Acesta a fost nevoit să se adreseze instanței de judecată, care i-a dat dreptate. „Simpla deţinere a unei cantităţi de vin nu fundamentează concluzia că este producător de vin şi urma să comercializeze respectiva cantitate. În cuprinsul procesului verbal nu s-a menţionat anul producţiei vinului, nefiind exclusă păstrarea unei cantităţi de vin provenită din producţia mai multor ani. Chiar petentul a explicat că vinul era păstrat pentru nunta fiului său şi că nu este destinat comercializării”, se arată în motivarea instanței.