Actualitate

Amendă uriașă pentru Lidl

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat retailerul Lidl cu amenzi în valoare totală de 272.000 lei pentru comercializarea bijuteriilor din argint fără autorizaţie, informează ANPC.

ANPC se află, de câteva zile, într-o amplă campanie de control, la nivelul întregii ţări, care vizează comercializarea, în cadrul magazinelor Lidl, a unor seturi de bijuterii din argint.

"Dat fiind că lanţul de magazine nu deţine autorizaţie pentru comercializare a produselor din metale preţioase, furnizată, pe teritoriul României, conform legii, de ANPC, echipele de control, însoţite de specialişti ai Direcţiei de Metale Preţioase, din cadrul instituţiei au procedat la identificarea, confiscarea sau indisponibilizarea produselor din argint şi depunerea acestora la Trezoreria locală. Mai apoi, conform procedurii, în urma unei sesizări realizată de ANPC către Serviciul de Investigare al Criminalităţii Economice (SICE), din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, să fie confiscate şi sumele obţinute de operatorul economic, în urma vânzării acestor produse. Astfel, până în acest moment, la nivel naţional, au fost controlate 63 de magazine Lidl, unde au fost identificate 619 seturi de bijuterii de argint, care, în majoritate au fost deja depuse la Trezorerie, în urma confiscării, foarte puţine dintre acestea fiind deja vândute", se precizează în comunicatul ANPC.

În context, comisarii ANPC au sancţionat şi cu amendă operatorul economic, fiind aplicate, până acum, 36 de astfel de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 272.000 lei.

Acţiunea de verificare în acest caz este în derulare. 

 

Vizualizări: 2,170

Alte articole din Actualitate:

Citește și: