Actualitate

Amendă pentru un magazin care vinde pui de o zi

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Gorj au aplicat în ultima săptămână patru amenzi unor operatori sau persoane fizice din județ, în urma unor controale. 

 

Astfel, o sancțiune de 6.000 lei a fost aplicată de inspectorii sanitari la un magazin din Târgu Jiu care vinde pui de o zi, pentru că administratorii nu au respectat prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare privind comercializarea puilor. 

 

De asemenea, o amendă de 1.000 lei a fost dată la o farmacie veterinară din Rovinari, care elibera medicamente fără prescripție medicală. O altă sancțiune, de 720 de lei, a fost aplicată unei persoane fizice din Târgu Jiu, pentru că transporta animale neidentificate și fără documente sanitare veterinare.                                                                                                                                                             

 

Totodată, administratorii unui bar din comuna Dănești au primit o amendă de 1.200 lei. Inspectorii DSV Gorj au constat în timpul controlului că persoana care deservea unitatea nu deținea echipament de protecție adecvat, nici documente privind verificarea stării de sănătate, iar o parte din produsele alimentare erau depozitate direct pe paviment. 

Vizualizări: 1,195

Alte articole din Actualitate:

Citește și: