Eveniment
Amendă pentru o firmă de exploatare a lemnului
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Ocolului Silvic Târgu Jiu, au desfășurat miercuri, 15 septembrie, o acțiune pe raza comunei Peștișani, pentru prevenireea și combaterea ilegalităților privind exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.
Oamenii legii au descoperit faptul că administratorul unei societăți comerciale, a desfășurat activități de exploatare a masei lemnoase de pe picior, în afara termenului prevăzut în autorizația de exploatare. În urma controlului la depozitul de material lemnos al societății, s-a constatat că agentul economic a expediat în vederea comercializării cantitatea de aproximativ 50 mc material lemnos, esență fag, fără documente legale de proveniență.
Polițiștii au sancționat agentul economic cu amendă în valoare de 21.000 lei, conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, s-a luat măsura complementară a confiscării valorice a materialului lemnos.