Social

Amendă pentru infirmiera care căra varză în echipamentul de serviciu

Direcția de Sănătate Publică Gorj a amendat-o pe infirmiera de la spitalul din Târgu Jiu, filmată sâmbătă seara în timp ce își umplea portbagajul cu varză, deși era în echipamentul de serviciu.

„Urmare a apariției în presa locală a unui articol referitor la faptul că în data de 12.11.2022, ora 18:50, o angajată a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, secția RMFB, a fost filmată în uniformă de spital, în timp ce încărca varză în portbagajul unui autoturism parcat lângă unitatea sanitară, inspectorii sanitari s-a deplasat la secția RMFB unde au aplicat sancțiune contravențională doamnei infirmiere, în valoare de 2.000 de lei, conform H.G. 857/2011, art. 32, lit.k, privind nerespectarea precauțiunilor universale”, a transmis DSP Gorj.

Femeia va fi cercetată disciplinar. Grav este nu doar că își rezolvă probleme personale în timpul serviciului, ci că nu înțelege importanța respectării regulilor de igienă într-un spital.

Menționăm totodată că "mărul discordiei numit varză" nu aparținea blocului alimentar din cadrul spitalului. Furnizorul era un producător local, iar asistenta și-a cumpărat varză pentru consumul personal. Necesar de subliniat acest aspect, dat fiind faptul că mai multe site-uri și televiziuni au transmis știrea în mod eronat. 

Vizualizări: 1,987

Alte articole din Social:

Citește și: