Anchetă

Amendă penală pentru un energetician al CE Oltenia. Ce a făcut!

Un gorjean, salariat al CE Oltenia de la Termocentrala Turceni, a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 1800 lei, după ce a agresat un șofer, în urma unui incident în trafic. 

Evenimentul a avut loc în dimineața zilei de 14 iunie 2021. Victima acestuia a plecat din Turceni cu o autoutilitară cu intenția de a ajunge în comuna Grozești din județul Mehedinți. 

Pe drum l-a întâlnit pe agresorul său, care se deplasa cu un autoturism Skoda în aceeași direcție și care se afla în faţa autoutilitarei. Agresorul, în momentul în care a ajuns în apropierea locuinţei sale situată în partea stângă a părţii carosabile, raportat la direcţia sa de deplasare, a semnalizat stânga, a efectuat o manevră de depăşire a unor persoane care circulau pe marginea părţii carosabile şi a revenit pe sensul său de deplasare fără a opri semnalizarea.

”Considerând că inculpatul a uitat să oprească semnalizarea, persoana vătămată s-a angajat în depăşirea autoturismului inculpatului, iar în timpul efectuării acestei depăşiri, inculpatul a virat brusc stânga, cu intenţia de a pătrunde pe podeţul din faţa locuinţei sale, împrejurare ce a determinat persoana vătămată să tragă de volan stânga pentru a nu intra în coliziune cu autoturismul, ambele autoturisme oprindu-se în marginea părţii carosabile. Că, în continuare, inculpatul a coborât din autoturismul său, s-a deplasat la autoutilitara persoanei vătămate, i-a adresat insulte şi ameninţări, după care a luat din autoturismul său un baston de cauciuc, a venit la portiera dreaptă a autoutilitarei persoanei vătămate, a deschis această portieră şi fără să urce în cabină, s-a lungit înspre persoana vătămată cu intenţia de a o lovi cu bastonul în zona capului. Din instinct de conservare, persoana vătămată a pus mâna dreaptă la cap pentru a se apără, iar inculpatul a lovit-o cu bastonul peste mâna dreaptă, această agresiune fizică fiind observată de martorele care se deplasau pe drumul public”, se arată în hotărârea Judecătoriei Motru. 

În urma loviturilor primite, șoferul autotutilitarei a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

La pronunțarea pedepsei, magistrații au ținut cont de faptul că agresorul nu are antecedente penale și au concluzionat că a fost vorba despre un conflict spontan izbucnit între persoane care nu au mai avut anterior conflicte sau neînţelegeri. 

”Vor fi de asemenea avute în vedere datele personale ale inculpatului respectiv faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală, este integrat în societate, fiind cunoscut ca un cetăţean respectuos, care nu a creat probleme administraţiei locale, nu este cunoscut ca fiind o persoană conflictuală, iar la locul de muncă îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu, colaborează cu personalul secţiei, îşi sprijină colegii, încurajează cooperarea şi realizează cele mai bune rezultate combinând lucrul individual şi în echipă în funcţie de specificul sarcinilor ce trebuie realizate”, mai scrie în documentul de la instanță. 

Hotărârea pronunțată în data de 6 decembrie de Judecătoria Motru nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

 

Vizualizări: 2,063

Alte articole din Anchetă:

Citește și: