Eveniment

Ambulanță privată, spulberată de tren

Un bărbat de 48 de ani a murit, luni dimineața, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren în zona Tetila, județul Gorj.  Accidentul a avut loc în jurul orei 06:00.

La fata locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

Mașina era folosită să ducă bolnavi la dializă, dar în momentul producerii accidentului, nu era decât șoferul în autovehicul.

Echipajele de intervenție au constatat că un bărbat era încarcerat și în stare de inconștiență. Astfel, s-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimei și aplicarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 48 de ani.

actualizare: Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din comuna Dănciulești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, la pătrunderea pe DC 2A Tetila, la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu indicator și marcaj rutier, nu s-ar fi asigurat corespunzător și nu ar fi acordat prioritate de trecere trenului numărul 2080, care circula pe ruta Petroșani-Craiova, intrând în coliziune cu acesta. 

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei. 

Conductorul trenului a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind zero.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vizualizări: 738

Alte articole din Eveniment:

Citește și: