Social
Alimentare cu apă potabilă și canalizare într-o localitate de sub munte
Comuna gorjeană Crasna are la acest moment patru sisteme care furnizează apă potabilă și trei prin care localnicii primesc apă menajeră. Acestea din urmă vor fi modernizate, în așa fel încât la robinete să ajungă apă bună de băut.
Lucrarea va fi realizată prin programul „Anghel Saligny“, la fel ca extinderea și modernizarea sistemului de canalizare. ”Este un proiect cu o valoare de 6.000.000 de lei prin care s-au gândit rețele individuale pentru fiecare sat sau cătun în parte. Nu am optat pentru un sistem de canalizare clasic, ci unul individual”, a spus primarul localității, Aurel Vamvu.
Comuna Crasna beneficiază în acest moment de un sistem de canalizare clasic de 2.6 kilometri.