Ultima oră

Ajutor de stat pentru închiderea minelor

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane euro (aproximativ 3,9 miliarde lei) pentru acoperirea costurilor excepționale generate de închiderea a patru mine de cărbune necompetitive din Valea Jiului (Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan), potrivit unui comunicat al Comisiei.

 

Această măsură va ajuta România să elimine treptat producția de cărbune până în 2032, în conformitate cu angajamentul obligatoriu asumat în Planul național de redresare și reziliență și în Planul teritorial pentru o tranziție justă.

 

 

Beneficiarul va fi Societatea Complexul Energetic Valea Jiului S.A., care gestionează cele patru mine și centrala electrică Paroșeni, cu scopul de a închide activitatea minieră.

 

Sumele vor fi folosite pentru a acoperi: costurile sociale pentru lucrătorii care și-au pierdut sau își vor pierde locurile de muncă din cauza închiderii minelor, costurile legate de lucrările de siguranță și reabilitare necesare pentru închiderea celor patru mine, în special cele privind măsurile necesare pentru securizarea puțurilor de mină, repararea daunelor cauzate de minerit asupra mediului și recultivarea terenurilor după închiderea celor patru mine.

 

Acest ajutor acoperă costurile eligibile suportate în perioada 1 octombrie 2023-31 decembrie 2032.

 

Autoritățile române s-au angajat să numească un consultant independent care va monitoriza extracția cărbunelui pentru a se asigura că aceasta se limitează strict la ceea ce este necesar pentru siguranța publică, de exemplu pentru a evita autoaprinderea, și care va furniza rapoarte anuale în acest sens.

Vizualizări: 416

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: