Eveniment

Aduna câini de pe stradă și îi ținea leșinați de foame

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 63 de ani din Târgu Jiu ar aduna câini de pe stradă, fără însă să aibă grijă de ei. “Analizând situația constatată se conturează ipoteza că, sub motivul aparent că ar fi iubitoare de animale, femeia colectează de pe domeniul public diverși câini aparținând rasei metis comun și îi introduce în curtea locuinței (unde de altfel și domiciliază), unde îi supune la înfometare, diverse răniri și îmbolnăviri, contribuind astfel și la producerea unor fenomene de agresivitate extremă între câinii din curte, agresivitate ce conduce la atacarea reciprocă și decesul ulterior al câinilor implicați”, a transmis IPJ Gorj.

Protecția Animalelor s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

Vineri dimineața au fost descinderi la locuința cu pricina, situată pe bulevardul Constantin Brâncuși, mai ales că femeia a fost citată la sediul poliției, dar nu s-a prezentat.

Vizualizări: 1,938

Alte articole din Eveniment:

Citește și: