Eveniment

Adolescentă bătută, scuipată și umilită de patru tinere. Pedepse!

Cele patru tinere care în luna mai a anului trecut au bătut, scuipat și umilit o fată de 12 ani din comuna Jupânești, în zona complexului Gârdu din Târgu Jiu, și-au primit pedeapsa. Magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au dispus în cazul lor măsuri educative. Agresoarele sunt din comuna Săulești, Jupânești, respectiv orașul Țicleni, și aveau atunci vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

Fata a fost contactată telefonic de una dintre agresoare, care i-a solicitat să se întâlnească. A mers în staţia complexului comercial Gârdu unde s-a întâlnit cu aceasta, care apoi i-a cerut să se deplaseze în spatele clădirii, pentru a sta pe o bancă unde să poarte discuții şi să fumeze o țigară, fata fiind de acord.

Numai că aici o așteptau și celelalte agresoare. Preț de o jumătate de oră au agresat-o fizic cu palmele și cu picioarele, au scuipat-o, au tras-o de păr, au târât-o pe jos, i-au turnat apă în cap și nu i-au dat voie să plece. Mai mult, pe rând, agresoarele au filmat cu telefonul mobil momentele în care o chinuiau pe fată. 

”În continuare inculpatele (…) au continuat să exercite acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, lovind-o în repetate rânduri în zona capului şi a feţei, totul petrecându-se o perioadă de aproximativ 30 de minute, perioadă în care persoanei vătămate i-a fost restricționată în mod ilegal libertatea de mişcare, fiind agresată fizic încontinuu, scuipată şi înjosită”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, pentru leziunile suferite a necesitat pentru vindecare un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale. 

În cazul uneia dintre agresoare, instanța i-a aplicat măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni, care va fi exercitată sub coordonarea Serviciului de probațiune Gorj. 

În cazul celorlalte trei, magistrații au aplicat măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 luni, respectiv 4 luni.

De asemenea, instanța le-a obligat pe agresoare la plata sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale, în solidar.

Hotărârea pronunțată în 8 noiembrie de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

 

Vizualizări: 3,648

Alte articole din Eveniment:

Citește și: