Social

Acuzații extrem de grave la adresa lui Sorin Cârțu după meciul cu „U“ Cluj

Jocul de la Craiova, dintre Universitatea și U Cluj, scor 1-0, a avut parte de momente extrem de tensionate la final.

 

Partida arbitrată de Iulian Călin, care a luat ambele decizii legate de loviturile de departajare după ce a fost chemat de către cei de la VAR, a scos la iveală, după ce s-a încheiat, acuzații extrem de grave din partea celor de la Cluj către cei din Craiova.

După ce Alexandru Chipciu a avut un discurs fără precedent și i-a adus acuzații dure lui Sorin Cârțu, președintele Craiovei, la rampă a ieșit și Gabi Giurgiu, directorul sportiv al ”Șepcilor Roșii”, care l-a acuzat de un comportament indecent tot pe simbolul Olteniei. ”Am fost pe tunel și la pauză, și la final. Nu am ajuns în momentul în care domnul Sorin Cîrțu a fost acolo. Ați văzut în videouri și dumneavoastră cum îi înjura pe Artean, pe Bic... Asta la final, da. La pauza meciului, când am coborât din zona VIP către vestiar, m-am întâlnit cu dânsul la lift. În momentul acela îl înjura pe domnul primar, pe nu mai știu cine, de familii, și-a băgat, și-a scos... Eu nu am zis nimic. Apoi, s-a îndreptat și spre mine cu tot felul de injurii și cuvinte urâte. Eu i-am spus dacă nu-i este rușine să vorbească așa și iar a început să înjure și până la urmă totul a culminat cu momentul în care m-a scuipat. Ceea ce nu-i face cinste”, a spus Giurgiu, la final, în direct la Digi Sport.

Ioan Ovidiu Sabău, despre scandalul de la Craiova: ”Ne place să promovăm alte valori”

 

 

• Ioan Ovidiu Sabău (56 de ani) s-a declarat total dezamăgit de ce s-a întâmplat în afara gazonului de la Craiova.

”Ne place să promovăm alte valori. Mi-mi permit să spun mai multe, pentru că voi ieși iar pe locul doi dacă voi spune ce a fost la pauză și după joc. Nu se pate așa ceva! Nu mi-am putut imagina că se poate întâmpla așa ceva în 2025. Nu mi-am putut imagina. Am văzut ce s-a întâmplat acolo. E bine să nu vorbesc, nu are rost să intru în detalii. Apoi, două săptămâni o să mă facă în toate felurile anumiți oameni care știu ce s-a întâmplat. Toată ziua sunt sunati, chemati pe la emisiuni. Asta a facut și Șumudică două săptămâni, nu mai exista pic de respect”, a spus Sabău, după meci.

 

 

Vizualizări: 308

Alte articole din Social:

Citește și: