Politică
Acuzație de abuz în serviciu pentru prefectul județului Gorj
Dezbaterea organizată de prefectul județului pe tema Programului de Tranziție Justă ar putea să-i aducă lui Iulian Popescu o acuzație de abuz în serviciu. Dezbaterea la care au participat persoane aproapiate grupării din PNL Gorj condusă de Ion Iordache a fost organizată în data de 14 septembrie, lipsită de transparență, ca și cum fondurile din PTJ ar avea destinație clară, doar pentru grupările din "la famiglia", restul județului fiind trecut la…si alții.
Au apărut mai multe reacții de nemulțumire, atât din partea mediului de afaceri, cât și din partea factorilor de decizie.
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, s-a arătat extrem de revoltat, amendând practica neortodoxă, folosită de liderii PNL Gorj. „Gestionarea organizării, operaționalizării, implementării și monitorizării Fondului de Tranziție Justă este atributul exclusiv al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, singura autoritate centrală a statului român care poate decide mecanismele de desfășurare a activităților circumscrise obiectivului, inclusiv activitatea de consultare publică în vederea agregării ghidurilor solicitanților.
Orice demers al unei alte entități publice sau al unei persoane, care deține o funcție de demnitate publică, de substituire a competențelor legale ale MIPE, fără a avea o delegare sau un acord în acest sens, poate fi considerat de către organele judiciare abuz în serviciu”, spune președintele Consiliului Județean. Altfel spus, acțiunea de propagandă electorală organizată de Iulian Popescu îi poate aduce acestuia o acuzație de abuz în serviciu, asta dacă și organele abilitate deschid ochii și citesc legea și verifică acțiunea din data de 14 septembrie.
Invitați cu câteva ore înainte de începerea dezbaterii
Pentru a nu fi acuzați că nu au invitat toate instituțile la eveniment, mințile luminate care au „clocit” dezbaterea cu iz electoral au trimis invitații doar cu câteva ore înainte de începerea evenimentului. „Față de cele mai sus menționate, apreciem că acțiunea inițiată de prefectul județului Gorj, cu desfășurare în data de 14.09.2023, este în afara dispozițiilor legale prevăzute de art. 252-259 din Codul administrativ.
În aceste condiții, consider că organizarea unei întâlniri de către Instituția Prefectului - Județul Gorj, cu oameni de afaceri și consultanți, fără implicarea directă a uneia dintre instituțiile menționate anterior, cu atribuții în gestionarea și implementarea PTJ, este un demers cu caracter politic, menit să atragă capital de imagine și nu numai.
Este important de menționat că transmiterea către instituțiile abilitate a unor invitații formale, cu numai câteva ore înainte de întâlnire, demonstrează foarte clar că nu s-a dorit o dezbatere aplicată”, mai spune Popescu.
Demersul prefectului este menit să întârzie lansarea Apelului de Proiecte
Nu în ultimul rând, președintele Consiliului Județean Gorj avertizează asupra faptului că, dezbaterea organizată de prefect va avea repercursiuni în ceea ce privește lansarea Apelului de proiecte. „Nu în ultimul rând, acest demers este menit să întârzie lansarea Apelului de proiecte aferent Ghidului Solicitantului pentru Acțiunea „Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului”, cu impact direct asupra respectării calendarului de lansare a celorlalte Apeluri de proiecte în cadrul PTJ, și, implicit, să pună în pericol absorbția celor peste 537 de milioane de euro alocate dezvoltării și diversificării activității economice la nivelul județului Gorj”, a conchis Cosmin Popescu. Iulian Popescu nu s-a remarcat decât prin a participa la evenimente electorale de când ocupă scaunul de prefect. Omul de sacrificiu pus de Ion Iordache în postul de prefect este împins într-o continuă campanie de imagine, însă, din păcate pentru el, mocănița nu o să oprească în gara lui în anul 2024, ci poate doar organele de control, cică ar fi început să-i verifice deja niște proiecte din trecut …