Actualitate

Acuză polul de putere din Mehedinți: O să mai pună două persoane în Directoratul CEO!

Constantin Crețan continuă să aducă acuzații extrem de grave cu privire la modalitatea numirii unor persoane în Directoratul Complexului Energetic Oltenia. Dacă procesul de selecție realizat de firma ARC din Cluj a făcut înconjurul presei, acum ar urma alte numiri care, dacă se vor face, probabil ar provoca un scandal media cel puțin la fel de mare. Sindicalistul spune că traficul de influență este cel care îi pune în funcții pe cei din conducerea gigantului energetic.

„Conducerea Complexului Energetic Oltenia se pune prin traficul de influență pe care îl practică clasa politică din zona Mehedinți. S-a schimbat polul de putere de la Teleorman și este la Mehedinți”, a declarat președintele Federației Naționale a Munci, Constantin Crețan.

 

Susține că se mai pregătesc numiri în Directoratul CE Oltenia

 

Întrebat dacă are dovezi despre polul de putere din zona Mehedinți, Crețan a spus că, în perioada următoare, două persoane din zona respectivă urmează să fie numite în Directoratul companiei și se vor ocupa de partea economică. „Au fost selectate trei persoane pentru a face parte din Directorat și mai sunt pregătite alte două persoane de rezervă pe care doresc să le numească pe viitor pe partea economică de la CEO. Și acele două persoane sunt tot din Mehedinți”, a mai spus Crețan.

Vizualizări: 1,230

Alte articole din Actualitate:

Citește și: