Actualitate

Act adițional pentru cei 1800 de ”determinați” de la CEO!

 

Liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia au ajuns la un numitor comun în ceea ce-i privește pe cei 1800 de angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată. Din păcate, nu este vorba de mult așteptata prelungire a contractelor de muncă, ci despre un act adițional ce urmează să fie introdus în contractele de muncă.

După câte că au viitorul nesigur în cadrul producătorului de energie, oamenii s-au aflat la un pas să mai piardă și din drepturile financiare. Contractul Colectiv de Muncă îi văduvea pe acești angajați de drepturile financiare ce le-ar fi revenit din fondul de promovare și avansare, însă situația a fost schimbată pe ultima sută de metri.

Prin actul adițional negociat de cele două părți, salariații care se regăsesc în situația respectivă se pot bucura de aceleași creșteri ale veniturilor ca și colegii lor care sunt ”veterani” în cadrul CE Oltenia.„A fost rezolvată și problema acelui act adțional pentru cei 1800 de angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată. Acum, acești salariați pot să se bucure de aceleași drepturi financiare din fondul de avansare promovare la fel cum o fac și colegii lor. Era păcat ca ei să nu beneficieze de aceste drepturi”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.

Vizualizări: 2,217

Alte articole din Actualitate:

Citește și: