Eveniment
Accident pe DN 67
Trei persoane au fost rănite într-un accident produs miercuri dimineața pe DN 67, în județul Vâlcea, în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Este vorba de un bărbat de 26 de ani, șoferul unuia dintre autoturisme, un bărbat de 34 de ani și altul de 21 de ani, ambii aflați în autoutilitară.
Cele trei victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.