Eveniment

Accident mortal în pădure

Inspectorii ITM Gorj cercetează un accident de muncă mortal produs în această dimineață în comuna Baia de Fier. Un bărbat în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața.

„Din informațiile pe care le deținem este vorba despre un bărbat, în vârstă de 48 ani, care, în timp ce efectua lucrări de exploatare forestieră, a fost accidentat mortal. La fața locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă, pentru a efectua primele cercetări”, a anunțat ITM Gorj.

Poliția Gorj face cercetări pentru ucidere din culpă.

actualizare: "Ca urmare a acestui eveniment, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului. 

La fața locului s-au prezentat, imediat după producerea evenimentului, doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării inițiale", a mai precizat ITM Gorj.

Vizualizări: 1,247

Alte articole din Eveniment:

Citește și: