Eveniment
Accident mortal în Gorj
Un accident rutier mortal a avut loc marți dimineața în Gorj, pe raza comunei Stănești. Un pieton a fost acroșat de un autovehicul.
Șoferul de 52 de ani, din comuna Stănești, a anunțat la 112 că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu victime, pe DJ 674 A Stănești.
“Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că apelantul, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 A Stănești, din direcția Stănești către municipiul Târgu Jiu, a acroșat un pieton, de 55 de ani, din comuna Stănești, care se deplasa din direcția localității Ursați, în direcția comunei Stănești, pe partea stângă a părții carosabile”, a comunicat IPJ Gorj.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Gorj care a acordat primul ajutor persoanei acroșate, fiind efectuate manevre de resuscitare, constantându-se decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.