Eveniment

Accident la Albeni

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați ieri prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Albeni.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția drumurilor DJ-675-Albeni cu DJ-661-Câmpu Mare a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe DJ-661, condus de o femeie, în vârstă de 31 de ani, din Târgu Cărbunești.

În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager din primul autoturism, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat IPJ Gorj.

Vizualizări: 643

Alte articole din Eveniment:

Citește și: