Eveniment
Accident în Târgu Jiu
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj a fost solicitat miercuri seara să intervină la un eveniment rutier care a avut loc pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din municipiul Tg-Jiu.
Din primele informații, sunt implicate trei autovehicule, trei persoane fiind ușor rănite. Nu sunt persoane încarcerate.
actualizare: Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din direcția localitatea componentă Iezureni-strada Traian, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma efectuării cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără de 28 de ani, din municipiul Dobreta Turnu-Severin.
În urma impactului autoturismul condus de către tânăra de 28 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism condus de către un bărbat de 63 ani, din municipiul Târgu-Jiu care se deplasa în aceeași direcție de mers.
În urma evenimentului rutier o femeie de 47 de ani, din comuna Șimian, județul Mehedinți, pasageră în autoturismul condus de către tânăra de 28 ani, a fost rănită ușor, acesta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.