Eveniment

Accident în Motru. Minori, la spital!

Poliția Municipiului Motru a fost sesizată ieri cu privire la un eveniment rutier cu victime. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat 49 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Macului, din municipiul Motru, a acroșat doi minori de 17 și 13 ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți și municipiul Motru, care se angajaseră în traversarea părții carosabile în fugă, prin loc nepermis.

În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi pietoni, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, a comunicat IPJ Gorj.

Totodată, cei doi pietoni au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,40 mg/l, respectiv 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

Vizualizări: 2,090

Alte articole din Eveniment:

Citește și: