Eveniment
Accident în Drăgoieni
Un eveniment rutier soldat cu o victimă a avut loc joi seara la ieșire din Târgu Jiu, în Drăgoieni.
Un tânăr de 20 de ani, din comuna Prigoria, conducea un autoturism pe DN 67 Drăgoieni, din direcția municipiului Târgu Jiu către comuna Scoarța, și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de un bărbat de 44 de ani, din comuna Albeni.
“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui bărbat de 51 de ani, din comuna Albeni, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a comunicat IPJ Gorj.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.