Eveniment

Accident în Defileul Jiului

Accident pe Defileul Jiului, în zona Vișina. Două mașini sunt implicate în evenimentul rutier. 

 

Din primele informații, o persoană este încarcerată. Este conștientă. Intervin pompierii pentru salvarea acesteia.

 

Drumul este blocat pe o bandă, traficul se desfășoară dirijat de polițiști alternativ. (Foto: Radare și echipaje de Poliție Gorj)

Update

Polițiștii anunță că unul dintre șoferi a fost rănit ușor și a refuzat să fie transportat la spital.

 

"Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că, pe Defileul Jiului s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. 

 

La faţa locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au constatat faptul că în timp ce un bărbat de 43 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, conducea un autoturism, pe DN 66 Bumbești-Jiu, din direcția Târgu-Jiu către Petroșani, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, pătrunzând pe contrasens și ar fi acroșat cu partea frontală un ansambl de vehicule format din autoutilitară și remorcă, condus din sens opus, de un bărbat de 32 de ani, din comuna Peștișani.

 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului din județul Galați, căruia i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.

 

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultând valori negative.

 

 În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", anunță IPJ Gorj.

Vizualizări: 2,157

Alte articole din Eveniment:

Citește și: