Eveniment
Accident grav în Gorj. Femeie decedată, bărbat în stare gravă!
Un accident rutier grav a avut loc miercuri dimineață în județul Gorj, pe raza localității Pojogeni. Potrivit celor aflați la fața locului, două persoane ar fi încarcerate. Traficul este blocat și se estimează că timpul de așteptare va fi de două ore.
Potrivit IPJ Gorj, un autoturism a lovit frontal un copac. Echipajele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj au intervenit pentru descarcerarea a două persoane, ambele inconștiente.
Este vorba de un bărbat de 61 de ani, care a fost dus în stare gravă la spital, dar și de o femeie de 58 de ani, care a murit în scurt timp.
actualizare: Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 61 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B Pojogeni, din direcția oraşului Târgu Cărbunești către comuna Scoarța, a părăsit partea carosabilă în stânga sensului de mers, intrând în coliziune cu mai mulți arbori.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei femei de 57 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasager în autoturism, și rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă si vătămare corporală din culpă, a comunicat IPJ Gorj.