Eveniment

A spart paharul de fața prietenului său. Conflictul a pornit de soția unuia dintre ei 

Un bărbat de 57 de ani din Rovinari a fost condamnat la 1 an și o lună de închisoare, cu suspendare, după ce și-a agresat prietenul cu un pahar. În acest fel i-a produs o rană pe față, pentru care victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale în spital. 

Conflictul dintre cei doi a avut loc la un bar din Rovinari, în septembrie 2018. Victima le-a spus anchetatorilor că a intrat în local, a cumpărat o bere, și a intenționat să revină în terasă pentru a se așeza la masă cu inculpatul, însă acesta, aflându-se în stare de ebrietate, i-a spus răstit că nu are ce căuta cu el la masă pentru că nu îl suportă. A explicat că l-a ignorat și a intrat în bar, unde s-a așezat singur la o masă, știind că este agresiv pe fondul consumului de alcool. Apoi, a declarat că a auzit din bar cum acesta a continuat să adreseze injurii la adresa sa și a soției sale, pentru câteva minute, deoarece ușa de acces a barului era deschisă, agresorul invocând că soția victimei ar fi strigat după el pe stradă în urmă cu câteva zile.

”Persoana vătămată a relatat că la un moment dat s-a ridicat de la masa unde stătea și a ieșit în terasă cu scopul de a-i explica inculpatului faptul că soția sa nu are nicio treabă cu el, și nici nu-l cunoaște. A declarat persoana vătămată că atunci inculpatul a încercat să o lovească, motiv pentru care aceasta a ripostat și l-a îmbrâncit pe inculpat, lovindu-l cu pumnii, astfel că un bărbat din terasă a strigat să-l las în pace pe inculpat că e beat și nu știe ce vorbește. În continuare, persoana vătămată a declarat că s-a întors în bar încercând să-l ignore pe inculpat, însă la scurt timp inculpatul a venit la masa unde se afla persoana vătămată și a continuat să o înjure. În contextul acestor discuții, persoana vătămată a precizat că pe neașteptate, inculpatul a aruncat înspre el cu băutura din paharul pe care îl ținea în mână, iar în momentul următor a lovit-o cu paharul respectiv, în zona feței, pe obrazul stâng, pahar care s-a spart, provocându-i o tăietură în zona respectivă ce a început să sângereze abundent, astfel că s-a enervat și a început să-l lovească pe inculpat cu pumnii”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu. 

Bărbatul a mers de urgență la spitalul din Rovinari pentru a primi îngrijiri medicale, de unde a fost transferat la spitalul din Târgu Jiu. Aici a fost operat, rămânând internat circa o săptămână. 

Agresorul și-a recunoscut fapt în fața instanței și a cerut să-i fie aplicată o amendă penală. ”Referitor la solicitarea apărătorului ales al inculpatului de a se aplica pedeapsa amenzii, instanța reține că solicitarea este neîntemeiată deoarece, deși pedeapsa aferentă infracțiunii săvârșite de inculpat poate fi amenda penală sau închisoarea, raportat la aspectele învederate pe larg în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța apreciază că se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru realizarea precum și supravegherea acestora pentru o durată determinată, acest lucru nefiind posibil în cazul aplicării amenzii penale”, se arată în documentul de la instanță.

Magistrații au dispus suspendarea excutării pedepsei cu închisoarea, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul acestui termen, agresorul va trebui să presteze muncă neremunerată în cadrul primăriei Rovinari sau la o școală din localitate. În plus, va trebui să achite victimei suma de 2.500 lei, daune morale. 

Hotărârea pronunțată în 23 noiembrie de Judecătoria Târgu Jiu nu este definitivă și poate fi contestată. 

 

Vizualizări: 1,290

Alte articole din Eveniment:

Citește și: