Politică

A renunțat la masonerie pentru Ciucă! Este noul purtător de cuvânt al guvernului

Jurnalistul Dan Cărbunaru va fi noul purtător de cuvânt al Guvernului Ciucă, urmând să-și preia atribuțiile în următoarele zile.

”Am acceptat propunerea. O tratez cu maximă seriozitate și responsabilitate. Îmi doresc ca experiența acumulată până acum să fie utilă în comunicarea guvernamentală. Sunt onorat de propunerea primită din partea prim-ministrului Nicolae Ciucă. În următoarele zile, după ce voi parcurge procedurile necesare, voi putea prelua atribuțiile încredințate”, a declarat Cărbunaru pentru presa centrală.

Cărbunaru a fost purtătorul de cuvânt al Marii Loje Naționale din România, dar spune că a renunțat la acestă poziție în urmă cu două luni. Tot atunci, ar fi ieșit și Marea Lojă.

”Sunt vreo două luni de când  numai sunt purtător de cuvânt al Marea Lojă Națională din România. Cred că au fost aproape zece ani cât am fost purtător de cuvânt. Am renunțat la calitățile deținute acolo printr-o solicitare transmisă în acest sens”, a declarat Cărbunaru.

Dan Carbunaru este CEO si fondatorul publicatiei online Calea Europeana, o platforma multimedia ce promoveaza relatiile europene si trans-atlantice.

Absolvent al Colegiului Național de Apărare, în cadrul căruia au fost abordate teme precum oportunităţi de modernizare a statului prin prisma statului de ţară membră NATO şi UE, Dan

Cărbunaru a urmat şi cursurile Colegiului Naţional de Informaţii, absolvit cu lucrarea de dizertaţie “Contribuţii privind Arhitectura de Securitate Europeană”.

 

Vizualizări: 2,149

Alte articole din Politică:

Citește și: