Social

A rămas fără căruța din care arunca gunoaie... lângă container

Polițiștii locali din Târgu Jiu au depistat un bărbat în timp ce depozita deșeuri textile pe un teren aflat în apropierea căii ferate, din zona străzii Pinului. Asta deși în zonă a fost amplasat un container, tocmai pentru ca terenul să rămână curat după ce a fost ecologizat.

Polițiștii locali au constatat că acest container era gol, anumiți cetățeni preferând să arunce, în continuare, atât deșeuri textile, cât și gunoi menajer sau resturi provenite din construcții, lângă acesta.

“Ca urmare a celor constatate, polițiștii locali au aplicat sancțiune contravențională pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor. De asemenea, contravenientul a achitat operatorului de salubrizare contravaloarea operațiunilor de igienizare a terenului și de depozitare a deșeurilor la un depozit conform”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.

Totodată, a fost solicitată intervenția comisarilor din cadrul Gărzii de Mediu Gorj, în baza protocolului de colaborare încheiat, căruța fiind confiscată pentru transport ilegal de deșeuri, potrivit legislației în vigoare.

Vizualizări: 3,148

Alte articole din Social:

Citește și: