antiVirale

,A primi” și ,,a dărui” sunt complementare. 

Liceul Tehnologic Roșia-Jiu și Școala Generală “Victor Popescu” sunt școlile care, cu sprijinul părinților și al elevilor, astăzi au pus un zâmbet pe chipul a zeci de oameni din orașul Rovinari, comuna Fărcășești și Casa Iris - Târgu Jiu prin donarea de fructe și legume oamenilor care, realmente, au nevoie. 

Totodată, alături de noi au îmbrățișat activitatea și agenții economici (Profi Rovinari), la care elevii școlii profesionale sunt intruiți cu dăruire pentru a dobândi meseria de comerciant - vânzător. 

 

Săptămâna 25- 29 noiembrie, cunoscută sub denumirea de “Săptămâna fructelor și a legumelor” - campanie în cadrul SNAC, s-a desfășurat activ în cele două școli. Profesori, părinți, elevi au contribuit în scop umanitar, astfel, în jur de 100 de familii au beneficiat de produsele donate. Imaginile povestesc de la fața locului. 

 

Acțiunea este una care se desfășoară la nivel național, iar principalul obiectiv este acela de a transmite ideea că fructele și legumele sunt sursă de sănătate, sursă de viață - pe de o parte, iar, pe de altă parte, ne-am dorit să vorbim despre solidaritate. 

 

“Credem cu tărie că a ,,învăța” își are începuturile în “a dărui” - în spatele profesiei, stă OMUL - de aici începe școala - de la om, pentru om. Mulțumirile mele se îndreaptă către părinții care au participat la această activitate, doamnei director - prof. Bugă Liliana - pentru sprijinul constant și colectivului didactic al școlii noastre. Chipurile celor care au primit exprimă Lumină. Chipurile celor care au dăruit - mulțumire. Atât ne-am dorit.” - spune prof. Evelina Țipluică, coordonatorul SNAC la nivelul unității școlare.

Vizualizări: 1,390

Alte articole din antiVirale:

Citește și: