Eveniment
A plecat la mare beat. Șofer lăsat pieton la Novaci!
Un șofer din Mehedinți a fost tras pe dreaptă, în această dimineață, în jurul orei 4, în Novaci. Pus să sufle în etilotest, a rezultat că acesta era băut. Bărbatul le-a spus polițiștilor că plecase cu familia la mare. Pe lângă faptul că a băut, acesta a ațipit la volan de două ori fiind trezit de iubita sa.
"În această dimineață, în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Politiei Orașului Novaci - Formatiunea Rutieră, au depistat în trafic un bărbat din Mehedinți, care se deplasa spre mare, nu cu viteză, ci mai degrabă cu alcoolemie. În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o concentrație alcoolică de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Deși pare rupt dintr-un film, în urma discuțiilor purtate cu polițiștii, conducătorul auto le-a mulțumit acestora că l-au oprit și au luat măsurile corespunzătoare, întrucât nu se afla în condiții optime pentru a conduce și a adormit la volan de două ori de când a plecat de acasă, fiind trezit de concubina sa.
Bărbatul se afla în autoturism cu concubina și doi copii minori , care, în urma acțiunii polițiștilor, au fost salvați de un drum primejdios, pe care l-ar fi parcurs alături de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice și obosit", scrie IPJ Gorj pe pagina de Facebook a instituției.