Social
A patra zi fără căldură la Motru. A fost declarată situație de urgență!
Municipiul Motru nu are căldură și apă caldă din 31 decembrie, după o avarie anunțată de Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă.
Luni, 3 ianuarie, a fost întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care l-a împuternicit pe primarul Cosmin Morega “să preia coordonarea activităților și a modului în care se procedează la repornirea instalației, până la deblocarea situației”.
Specialiștii carierelor miniere din zonă îi vor ajuta pe cei de la UATAA, inclusiv cu materialele necesare.
Școlile au rămas închise luni și la fel vor fi și marți, dacă nu va fi căldură. Spitalul este încălzit cu gaze naturale, a anunțat directorul Efrim, care a atras însă atenția că unul dintre cele două cazane este defect și că nu se știe cât va rezista celălalt.
actualizare: Problema a fost remediată, uzina reluând luni după-amiaza furnizarea agentului termic.