Actualitate
A murit Sorin Boza
Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, s-a stins din viață la numai 54 de ani. A fost directorul care le-a redat minerilor și energeticienilor din companie o serie de drepturi, după ani de tăieri.
A avut și o foarte bună comunicare cu oamenii, iar asta a făcut să fie îndrăgit de salariați.
"Odihnă veșnică! Respect pentru omul Boza!", este doar unul din sute de mesaje de condoleanțe transmise de salariații CEO.
Boza a avut o tumoră, dar părea că își revine după operație. Din păcate, starea sa s-a înrăutățit și azi-noapte a plecat dintre noi.